Ea a crescut simțind totul mai adânc decât ceilalți.
Bucuria era mai dulce, durerea mai grea, liniștea mai rară.
O lume întreagă părea să se învârtă în jurul tăcerii ei,
iar ea învăța să fie invizibilă pentru a nu răni pe nimeni.
În copilărie, primea mesaje contradictorii:
„Fii cuminte”, „Nu deranja”, „Iubește frumos”.
Dar nimeni nu-i spunea că a iubi frumos nu înseamnă să te pierzi.
Nimeni nu-i spunea că aripile ei nu trebuie tăiate.
Sensibilitatea ei era darul care o făcea să vadă dincolo de aparențe,
dar era și rana care o lăsa vulnerabilă în fața lumii ostile.
De multe ori, cei din jur confundau lumina ei cu slăbiciune,
iar ea învăța să înghită lacrimi și să zâmbească.
În adolescență, această empatie profundă a început să atragă oameni care aveau goluri mari în suflet.
Ea simțea rănile lor și voia să le vindece.
Dar de multe ori, în loc să fie iubită pentru cine era,
era folosită ca o plasă de salvare.
Și totuși, fără să știe, fiecare experiență o învăța cum să fie mai puternică,
cum să simtă mai clar, cum să-și păstreze în secret propria flacără.
Această fată care iubea prea curat,
care simțea totul și ierta repede,
nu știa încă că destinul ei nu era să salveze pe alții,
ci să învețe să se aleagă pe sine.
Și nici că, în timp, ea va deveni arhetipul Dark Empatului:
acea femeie care nu mai cedează, care nu mai dă totul pentru a păstra un suflet rănit,
ci care alege viața ei, libertatea ei, liniștea ei.
