Când a venit copilul, întreaga lume a femeii s-a schimbat.
Nu doar că un suflet mic și fragil depindea de ea,
ci și ea însăși a înțeles că responsabilitatea pentru viața altcuiva poate fi copleșitoare.
Fata care iubea prea curat a devenit mamă din instinct,
dar și dintr-o chemare profundă a Empatului de a proteja, de a hrăni, de a ține în viață.
În brațele ei, copilul a fost lumină și refugiu,
dar totodată oglinda vulnerabilității ei.
El era adesea absent. Munca, lumea lui, preocupările lui îl făceau să dispară.
Iar ea rămânea singură, cu copilul, să gestioneze totul.
Învăța cum să fie puternică fără să știe că tocmai aici începe procesul Dark Empatului:
protejarea și supraviețuirea nu mai sunt doar pentru altul, ci pentru sine și pentru cel mic.
Camera se umplea de tăcere, dar și de teamă.
Micile crize, conflictele lui interioare, lipsa responsabilității se reflectau în atmosfera casei.
Empatul simțea totul, dar nu avea la început instrumentele să se apere.
Și totuși, a ales să fie prezentă, să fie puternică, să fie farul în întunericul unei lumi care nu înțelegea fragilitatea.
În această etapă, lecția era dureroasă dar clară:
Nu poți da totul unui adult care nu poate primi responsabilitatea pentru propriile acțiuni.
Dar poți da totul pentru cel care depinde de tine cu adevărat — copilul și, mai presus de toate, sufletul tău interior.
Empatul începea să înțeleagă că a fi „puternică” nu înseamnă doar a răspunde nevoilor altora,
ci și a recunoaște propriile limite, propriul gol, propria nevoie de libertate.
Nașterea copilului a fost atât o binecuvântare, cât și începutul conștientizării:
într-o lume ostilă, Empatul trebuie să învețe să fie farul care nu se consumă complet.
